16:05 PM
 
Se aude ca... Inna vrea sa fie nasa copilului Antoniei
Publicat: 22 Noiembrie 2011
De: Alexa

Sfarsitul lunii noiembrie aduce la Sala ArCuB mai multe spectacole de teatru

Miercuri, 23 noiembrie, ora 19.30, va avea loc piesa "Vitelul de aur". Considerata de critici ca fiind una dintre cele mai amuzante carti ale secolului XX, "Vitelul de aur", scrisa de celebrul duo literar Ilf si Petrov, doi maestri ai comediei, prezinta un episod al aventurilor simpaticului escroc Ostap Bender prin Uniunea Sovietica a anilor 1920.

Vineri, 25 noiembrie, ora 19.30, va avea loc piesa "Doua povesti de amor", care este un spectacol coupé format din doua piese scurte, scrise de A. P. Cehov: Ursul şi Cerere în căsătorie. Cerasela Iosifescu, Silviu Biria si Ion Arcudeanu sunt protagonistii celor doua creatii in care dramaturgul dezvaluie complet si abrupt spiritul slav, unde extremele fac casa buna. Intr-o succesiune rapida se trece de la ura la iubire, de la prietenie la dusmanie, de la intelegere la cearta.

"Marfa vie", dupa A.P. Cehov, regia Dragos Campan va avea loc sambata, 26 noiembrie. Montarea este incitanta, cu rasturnari spectaculoase de situatie, cu partituri tragi-comice sustinute firesc de actori talentati. Natura umana, in ipostazele surprinse de Cehov, dezvaluie profunzimi contradictorii.

"Cele doua orfeline", după Adolph D’Ennery, regia George Ivaşcu, va avea loc luni, 28 noiembrie, ora 19.30. Spectacolul este o comedie muzicala, cu un text parodic bazat pe romanul lui Adolph D’Ennery si o muzica antrenanta in cheie de jazz. Pe scena evolueaza 20 de actori si o pianist, avand rolul unui maestru de ceremonii.

In luna decembrie, ArCuB a pregatit iubitorilor de teatru o intalnire cu Tudor Chirila in spectacolul "O lume pe dos", pe 10 decembrie, la ora 19.00. Este vorba de "un spectacol ce descrie fara menajamente lumea in care traim – o lume bolnava de singuratate, in care oamenii recurg la solutii limita, fiindca nu-si mai gasesc locul, linistea, masura, sentimentele sau identitatea." Regia este semnata de Iarina Demian.

Pe 11 decembrie, de la ora 19.00, pe scena ArCuB are loc o noua reprezentatie a spectacolului Cina cu prieteni, de Donald Margulies, in regia lui Claudiu Goga. In rolurile celor patru prieteni joaca: Cerasela Iosifescu, Vlad Zamfirescu, Nadiana Salagean si Marius Cordos. Acest text dramatic, laureat al Premiului Pullizer in anul 2000 este montat in premiera in Romania. Piesa este un prilej de reflectie asupra dragostei si casniciei, asupra naturii relatiilor umane.


Biletele pot fi achizitionate de la Casa de Bilete ArCuB (Str. Batiste nr. 14) si pot fi rezervate online pewww.arcub.ro. Pret: 35,00 lei (Categoria I) si 26,50 lei (Categoria II). Elevii si studentii care se prezinta la Casa de Bilete ArCuB cu legitimatiile pot achizitiona bilete la pretul de 15,90 lei.





BarfaZilei.ro nu isi asuma responsabilitatea juridica pentru comentariile publicate.


COMENTARII: 0