Smiley a fost cascador in propriul sau videoclip
Smiley a filmat sambata, videoclipul pentru cel mai nou single al sau, "Dream girl".
In regia lui Barna Nemethi, videoclipul se anunta unul cu adevarat neconventional. Povestea clipului are ca punct de interes o frumoasa idila, in care personajul masculin incearca sa stearga din memorie tot ce -i aminteste de fata visurilor si ajunge sa recurga si la lucruri extreme.
"Mi-am facut singur cascadoriile si mi s-a dat foc la propriu. Am avut ceva emotii dar in final totul a iesit bine si de asta se vor convinge si cei care se vor uita la clip. Este ceva nou si original iar asta este si meritul celor All Hollow, o gasca vesela care aduce un suflu nou in aceasta industrie", a spus Smiley pentru PRO TV.
"Am vrut sa ne asumam întru totul elementul acesta de noutate în lucrul la clipul "Dream girl".
"Toate elementele de nou s-au transferat si in ce am facut. Este primul clip alb-negru al lui Smiley, primul în care nu apare cu trupa…primul în care i se da foc!", declara Barna, regizorul clipului, pe pagina oficiala a cantaretului.
Pana la premiera clipului care va avea loc la jumatatea lunii iunie, puteti urmari in galeria alaturata cateva fotografii de la filmari, pentru a va face o idee.
BarfaZilei.ro nu isi asuma responsabilitatea juridica pentru comentariile publicate.